Dacă lucrezi într-un domeniu,
oricare ar fi el, şi răspunzi la întrebarea de mai sus: „De plăcere”, eşti un
cretin. Da, tocmai am făcut cretini cam 95% din oamenii cu care interacţionez,
dar deja sunt obişnuiţi cu treaba asta şi nu cred că or să se uite mai urât la
mine mâine. Procentul e atât de mare, pentru că în cofetărie, mai mult ca în
orice alt domeniu dai peste oameni care fac asta de plăcere. În meseria asta nu
mai e loc pentru profesionişti din cauza inflaţiei de diletanţi preocupaţi
să-şi satisfacă o nevoie, să umple un gol sau să fugă de ceva ce le-a umplut
paharul. Înţeleg foarte bine aceste preocupări, ele fiind pratic motivele de
bază pentru mai toate acţiunile pe care le întreprindem noi ca indivizi, însă
dacă aceste motive au ca motivaţie plăcerea, atunci voi, cretinilor, ar trebui
să faceţi ceea ce face orice om cu bun simţ într-o astfel de situaţie: staţ’
acasă! Faceţi-vă din asta un hobby şi practicaţi-l în intimitatea propriului
vostru cămin. Faceţi o favoare domeniului şi aşa sărăcăcios în personal
calificat, dar inundat de cretini-amatori-hedonişti ca voi şi staţi dracului
acasă! Să te apuci de cofetărie pentru plăcere, e ca şi cum ai spune: „Bă,
mie-mi place să mă fut! Ştii ce, cred că mă apuc de filme porno.”. Acum pot să
bag mâna în foc că atunci când vă apucă cheful de frecat şi intraţi pe porhnub
pentru inspiraţie, secţiunea „Amateur” nu e în topul preferinţelor voastre.
Sigur, mai pot fi sclipiri şi pe acolo, la fel cum mai pot fi sclipiri şi pe la
cofetarii amatori, dar în general şi scenele şi dulciurile făcute de amatori
sunt de căcat.
Cofetăria e o profesie. O
profesie ca orice altă profesie se practică în primul rând, indiferent ce căcat
mănâncă ipocriţii care zic că nu, pentru a câştiga bani. Banii sunt, sau cel
puţin au fost ca idee atunci când au fost creaţi, expresia valorii muncii.
Munca înseamnă desfăşurarea unor activităţi care adaugă plus valoare unui produs
sau serviciu. De acolo mâncaţi voi pâine, din plus valoare. Dacă faceţi o muncă
de căcat, ce aduce plus valoare mică produsului sau serviciului cu care
lucraţi, atunci pâinea voastră o să fie mică şi tristă şi voi veşnic
nemulţumiţi. Nu e de vină nici patronul, nici statul, nici corporaţiile mamut,
nici masonii, nici Soroş, ci doar voi. Voi sunteţi cei care vă alegeţi să
practicaţi o meserie ce aduce plus valoare mică, fie pentru că vă place, ceea
ce deja am stabilit că e un motiv cretin pentru a te apuca de o muncă, fie
pentru că nu sunteţi în stare să faceţi altceva, ceea ce înseamnă că sunteţi
nişte proşti. Cofetăria şi aproape orice ţine de producţia şi prelucrarea
alimentelor, nu au cum să producă o plus valoare foarte mare. E totuşi mâncare
şi pentru a-i adăug o plus valoare foarte mare, e nevoie fie de tot soiul de
artificii ce necesită muncă, dedicare, creativitate, ingeniozitate, cunoştinţe
aprofundate şi o piaţă capabilă să susţină aşa ceva, fie o nişă cu un public
snob, dispus să arunce cu bani mulţi în ceva ce nu înţeleg. Oricum şi piaţa
capabilă să susţină în bună cunoştinţă de cauză un produs cu plus valoare mare
şi snobul sunt o fracţiune ce nu pot alimenta o întreaga industrie. Mai există
varianta, ca atunci când lucrezi cu ceva ce nu poate căpăta o plus valoare
mare, să produci volume mari, cât mai eficient posibil, cu materie primă cât
mai ieftină, cu personal cât mai prost plătit. 90% din cofetării funcţionează
parţial sau în totalitate după aceste principii. Restul, noi ăştia, artizani
sau ce dracu’ om fi, muncim pe brânci ca să facem produse bune şi să trăim
decent. Cofetăria artizanală e o muncă grea. Dacă porneşti cu ideea că trebuie
să o faci cu plăcere sau pentru plăcere, deja îţi pui piedică singur. Munca nu
e plăcută. Să nu fim ipocriţi. Dacă ar avea de ales, nici un om sănătos la cap
n-ar alege să muncească aşa, doar de plăcere. Sunt o grămadă de activităţi pe
lângă muncă pe care alegem să le facem, nu pentru că ne plac ci pentru
rezultatele pe care le obţinem şi de fapt asta ar trebui să ne placă: rezultatul,
nu activitatea în sine. Acum voi folosi iar o paralelă sexuală. Dacă nu ar
exista orgasm nu s-ar apuca nimeni să se fută aşa.. a prost, drept dovadă că
cine nu-i în stare să aibă unul nu se mai fute şi gata. Munciţi pentru plăcere
şi nu pentru rezultat? Staţi mai bine dracului acasă, impotenţi profesionali ce
sunteţi!
Să ne înţelegem, Vişine cu
prăjitură nu este o Prăjitură cu vişine. Nu. Compoziţia asta e densă şi e
capabilă să ţină în ea şi pe ea o grămadă de fructe. Zic fructe pentru că în
loc de vişine poţi pune orice alte fructe, chiar şi fructe de mare dacă eşti un
tâmpit. Dacă vrei să-ţi iasă bine trebuie să ai toate ingredientele la
temperatura camerei adică undeva între 19 şi 23°C. Eu prefer spre 23
întotdeauna. Dacă ai untul rece rece şi te grăbeşti, câteva minute pe defrost
la microunde îl aduce la consistenţa şi temperatura potrivită. Dacă ai ouăle
reci bagă-le într-un castron cu apă caldă şi uită de ele câteva minute. Cât
timp ţi se încălzesc ouăle şi ţi se înmoaie untul poţi curăţa fructele dacă
trebuie curăţate. Pentru mine 1 kg de fructe curăţate e o cantitate decentă.
Întotdeauna înainte să te apuci de o prăjitură e bine să îţi pregăteşti tava în
care vrei s-o coci. O tavă medie de cuptor de
~30/40cm unsă cu unt şi tapetată cu făină în strat subţire e numai bună
pentru reţeta de aici, asta dacă nu vrei o prăjitură din aia, ca cele de la
metrou, de trebuie să deschizi gura ca o profesionistă ca să poţi muşca din ea.
Freacă 350 g de unt la temperatura potrivită împreună cu 250 g de zahăr pudră, 50
g miere, 20 g coajă de citrice şi 20 g esenţă de vanilie timp de 2-3 minute la
viteză mare, cu mixerul. Încorporează treptat 270 g ouă la temperatura
potrivită, cu mixerul la viteză medie. Cerne şi amestecă 400 g de făina cu 3 g sare şi 6 g praf de copt apoi încorporează-le treptat cu mixerul la viteză mică. Toarnă în tava
tapetată ½ din compoziţie apoi ½ din fructe, restul de compoziţie şi restul de
fructe. Coace totul 30-40’ la 160-170°C. Aşteaptă să se răcească sau nu şi
îndoapă-ţi faţa cu ea. Pa.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu