Reţete complexate şi gratuite: Micimea contează

 

Ştiţi cum tind femeile să micşoreze lucrurile din cuvinte? Rochiţă, fustiţă, chiloţei, ciorăpei, căsuţă, măsuţă, ceşcuţă, pâinică, ciorbiţă. Din partea mea să o facă. Da.. să o facă. O tipă de 130 de kile poate să spună că poartă o rochiţă şi nu-mi pasă. O namilă care poartă mai mult ca Ghiţă Mureşan la picior poate să-şi pună nişte ciorăpei în picioare şi e ok. Oana Roman poate să mănânce o ciorbiţă, chiar dacă o face direct din oală, cu polonicul şi n-am nici o problemă. N-am nici o treabă dacă dai pe gât un platou cu dulciuri şi spui c-ai mâncat o prăjiturică. Dar când mă pui să-ţi fac nu o prăjiturică, ci o mie de prăjiturici, la propriu, poţi să-mi sugi telu’. O fac, ocazional, nu-i problemă. Nu mă deranjează să buchisesc la nişte chestii minuscule din când în când. E chiar un exerciţiu bun de dexteritate pentru un cofetar, dar să-mi ceri constant să diminutivez toate prăjiturile care în mod normal nu sunt proiectate pentru aşa ceva, în ideea că-s mai uşor de manevrat şi de băgat cu totul în gură, mă scoate din pepeni. Du-te tu la un bucătar şi pune-l să-şi transforme tot meniul în miniporţii, doar aşa, că-i mai drăguţ şi alunecă mai uşor printre degete spre gât, fără să te simţi vinovată că bagi în tine ca sparta. Roagă-l să-ţi facă un sandwich dintr-un cruton tăiat pe jumătate sau să-ţi servească caviarul individual, cu fiecare icră înfiptă într-o scobitoare. Cere-i hamsie umplută la cuptor şi porţii de risotto cu maxim zece boabe. Roagă-l ca ardeii pe care-i umple să fie din ăia mici şi coloraţi din ghiveci sau dacă-ţi plac mai mult roşiile umplute să fie musai cherry. Sarmale? Nici o problemă, dacă-s în foi de varză de Bruxelles, iar piftia din urechi de găină, neapărat servită într-o pipetă. Dar nu o s-o faci. Ştii prea bine că bucătarii-s nişte brute, nişte burtoşi transpiraţi fără urmă de delicateţe în ei, care mai repede s-ar căca pe tine decât să accepte aşa ceva sau în eventualitatea în care ar accepta, ar face-o numai ca să infiltreze particule mici de căcat în toate microporţiile pe care s-au străduit să ţi le prepare. Aşa că nu-ţi rămâne decât să te duci la cofetar, căci cel mai des la noi, el o să fie femeie şi femeile se înţeleg între ele, e de la hormoni...

Şi dacă tot vorbesc de lucruri mici aici mă gândesc să fac un exerciţiu de întărire a stimei de sine, pe care vroiam să-l integrez de mult într-un text, dar nu ştiam exact cum. Aşadar pe sistemul „Your momma’s so fat…” într-o lume în care pulile mari sunt pretutindeni că nu mai ai loc de ele, dar în care femeile se topesc după lucruri micuţe, eu ies şi strig sus şi tare : „Am pula mică!”. Am o pulă atât de mică încât atunci când înjur ca băeţii zic „dă-te-n puţa mea!”. Am o pulă atât de mică încât odată mi-a ieşit prin ţesătura de la chiloţi. Am o pulă atât de mică încât odată o tipă a crezut că e un coş şi mi-a stors-o. Am o pulă atât de mică încât pentru mine, punctul G e mai degrabă suprafaţa G. Am o pulă atât de mică încât pot să fac sex poral. Am o pulă atât de mică încât sunt gelos pe cei cu micropenis. Suficient.

Acum dacă tot aţi intrat aici ar fi drăguţ să rămâneţi şi cu o reţetă, chiar dacă e în picograme. Nu vă supăraţi, nu? Aşadar pentru o tavă rotundă de 24 picometri amestecaţi 1 picogram de ouă, 1 picogram de zahăr granulat, 1 picogram de zahăr brun, 20 de femtograme de sare, 1.5 picograme de unt topit, 2 picograme de ciocolată 65% topită, un picostrop de extract de vanilie şi 100 femtograme de cafea instant până când totul se omogenizează. Încorporaţi 1.5 picograme făină cernută. Coaceţi totul pentru pentru 1.800.000.000.000  nanosecunde la 448.15 °K.