marți, 26 ianuarie 2016

Minime (Ep.13) - Universuri perpendiculare


Am început anul foarte bine. Luna asta am realizat tot ce mi-am propus şi asta pentru că tot ce mi-am propus a fost să nu realizez nimic. Mi-am dat în sfârşit seama cât de valoroasă e viaţa, mea, pentru alţii. Toată lumea, cunoscută ori nu mie, are nevoie de mine. Sunt important. Sunt peste tot. Sunt copilul cuiva, nepotul cuiva, strănepotul cuiva, sunt frate, văr, unchi, cumnat. Sunt într-o relaţie. Sunt partener, jumătate, marea iubire ori dezamăgire. Am potenţial. Sunt un potenţial tată, un potenţial soţ, un potenţial amant. Sunt din societate. Sunt angajat, recrutat, intervievat, evaluat, recompensat, utilizat, stresat, disponibilizat. Lucrez, şomez, produc, consum, cheltui, împrumut, plătesc, primesc, dau înapoi. Sunt client, consumator, audienţă. Sunt spiritual. Cred, nu cred, mă rog, blestem, îngenunchez şi ridic pumnul la cer. Sunt om. Respir, transpir, inspir sau dezamăgesc, vorbesc, greşesc, reuşesc, mă prăbuşesc. Râd, plâng, strâng… din dinţi, cariaţi, plombaţi, detartraţi. Mă spăl, mă-mput, mă spăl la loc. Mă duc, mă-ntorc, mă culc, mă scol. Mănânc, mă cac, mă fut şi mor.  Sunt cifre, litere, vorbe ori simple gânduri. Sunt pe o hârtie sau într-un cip, în gura cuiva… şi nu aşa cum aş vrea, sau doar în capul lor. Exist. Exist şi nici nu mai trebuie să gândesc pentru asta. O fac alţii pentru mine. Mie nu-mi mai rămâne, decât să mă îndoiesc. 

Un comentariu:

  1. hmmm....de gandit.
    numai bine Mircea,
    te urmaresc de cand erai intern AH
    aici esti TU
    respect,
    Monica

    RăspundețiȘtergere